Cea mai bătrână femeie din Europa a decedat

Italianca Lucia Lauria, cea mai bătrână femeie din Europa, a decedat duminică la vârsta de 113 ani, în localitatea sa natală Pietrapertosa din sudul ţării.

Foto simbol EPAÎntoarsă doar urmă cu câteva zile în satul său natal unde s-a născut la 4 martie 1896, Lucia Lauria a încetat din viaţă în cursul dimenţii. La cei 113 ani, trei luni şi 24 de zile, Lucia a fost considerată decana de vârstă a continentului european. O franţuzoaică, Eugénie Blanchard, are de fapt o vârstă mai înaintată decât Lucia Lauria, dar ea trăieşte în Guadelupa, teritoriu francez de peste mări.

După decesul Lauriei, decana de vârstă a continentului european rămâne englezoaica Florrie Baldwin, 113 ani, născută la 31 martie 1896, conform listei întocmite de ‘Gerontology Research Group’.

Decana de vârstă a umanităţii, pentru ambele sexe, este americana Gertrude Baines, de 115 ani.

Sursa: Libertatea.ro

Hoţii de cireşe au omorât un om şi au rănit grav încă doi, în Bulgaria :|

Paznicul unei livezi din sud-estul Bulgariei a fost omorât şi alţi doi au fost grav răniţi de mai multe persoane de etnie romă, care încercau să fure cireşe.

Foto simbolUnul dintre pazinici a murit, iar un alt bărbat şi o femeie au fost grav răniţi după ce au fost bătuţi de un grup de romi.

Cele trei persoane păzeau o livadă de cireşi din satul Shishkovtsi, din Kyustendil. Incidentul a avut loc joi când mai mulţi romi au încercat să fure cireşe din livadă, dar au fost goniţi de paznicii acesteia.

Însă romii s-au întors mai pe seară, probabil pentru a se răzbuna, i-au prins pe paznici şi i-au bătut şi furat telefoanele mobile. Victimele ar fi fost atacate de cel puţin zece persoane.

Cel care a murit se numeşte Plamen şi avea 46 de ani. Celălalt bărbat este internat şi se află în stare gravă, viaţa fiindu-i în pericol. Şi femeia se află în spital cu ambele picioare rupte.   

Paznicii au fost găsiţi vineri dimineaţă de proprietarul livezii, Dimitar Aleksov. Poliţia investighează cazul, iar agresorii nu au fost încă arestaţi.

Sursa: Libertatea.ro

Pe locuri, fiţi gata, rock! Începe luna festivalurilor

Pentru fanii muzicii moderne urmează o lună fierbinte, ce le va pune la grea încercare atât administrarea timpului liber, cât şi finanţele personale.

Artişti în vogă, monştri sacri, nume altădată celebre, dar azi intrate într-un con de umbră, ba chiar muzicieni încă aflaţi în căutarea faimei. Mai mult de o sută de formaţii, solişti sau DJ-i vor încerca să cucerească publicul autohton în cadrul a patru festivaluri ce urmează să se desfăşoare în numai o lună în Bucureşti, Sibiu şi Târgu Mureş. Vor sparge gheaţa cei de la Rock the City, festival găzduit de Stadionul de Rugby Arcul de Triumf din Capitală pe 28 iunie, unde vor cânta Limp Bizkit, Queensryche şi Saga. Biletele costă 150 de lei.

Doar trei zile mai târziu va începe la Romexpo unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului în România – B’estfest, ediţia 2009. „Ziua zero“ (1 iulie) îi va aduce pe scenă pe The Killers, alături de Patrice şi mulţi alţii. Festivalul propriu-zis (2-4 iulie) îi va avea drept „ancore“ pe Moby, Santana, Franz Ferdinand, Motorhead, The Charlatans, White Lies sau Orbital, în timp ce ziua a cincea („Aftershock“) este dedicată celor de la Manowar, pentru care vor încălzi publicul Hollyhell sau Trooper.

Potrivit organizatorilor, biletele costă 130 de lei pe zi pentru 1-4 iulie, dacă sunt achiziţionate până în 30 iunie, respectiv 150 de lei după această dată, 100-150 de lei pentru ziua a cincea, în funcţie de poziţia faţă de scenă, iar abonamentele (aflate la vânzare doar până în 30 iunie şi valabile pentru concertele din 2, 3 şi 4 iulie), 270 de lei.

Sibienii speră la profit

 Aflat la a treia ediţie, festivalul Artmania se va desfăşura la Sibiu, în Piaţa Mare, în zilele de 17 şi 18 iulie, capete de afiş fiind Nightwish, Opeth sau My Dying Bride, şi se va încheia, pe 19 iulie, cu un concert inedit Luna Amară, găzduit de cetatea Cisnădioara. Biletele costă 110 de lei pe zi pentru primele două zile, în cea de-a treia accesul fiind permis doar posesorilor de abonamente, în limita locurilor disponibile. Dacă tot vorbim de abonamente, acestea costă 180 de lei. „Aşteptăm 12.000 de spectatori plătitori. De altfel, biletele vor aduce cam 80% din încasările de circa 330.000 de euro ale festivalului, restul provenind, în proporţii aproximativ egale, de la sponsori, res pectiv din activităţi de merchandising şi comercializare de produse alimentare“, arată Claudiu Stanciu, PR coordinator al evenimentului.

Stanciu a mai dezvăluit că ediţia din acest an a Artmania costă 300.000 de euro, circa 65% din sumă fiind dedicate onorariilor artiştilor, 15%, pentru „scenotehnică şi producţie“, 10%, pentru promovare, 5%, pentru amenajarea lo caţiei, iar 5%, pentru „alte cheltuieli“.

60.000 de fani pe malul Mureşului

La mai puţin de o săptămână după Artmania şi la doar 130 de kilometri distanţă va avea loc, între 23 şi 26 iulie, în Târgu Mureş, Coke Live Peninsula. Peste 60 de artişti (marea majoritate din România şi Un garia) vor con certa pe ce le patru sce ne existente în locaţia de pe malul Mureşului. Capete de afiş vor fi Prodigy, Tiesto şi Nine Inch Nails. Alături de ei vor mai apărea în faţa publicului, printre alţii, Primal Scream, Timpuri Noi, Vama, OCS, Luna Amară, Viţa de Vie sau Pavel Stratan, dar şi Iris, la primul concert după intervenţia chirurgicală suferită de solistul Cristi Minculescu.

„Aşteptăm peste 60.000 de vizitatori, care vor avea la dispoziţie 3.000 de locuri pentru instalarea corturilor, aproape 200 de toalete ecologice şi peste 100 de duşuri. Totodată, posesorii de abonament vor avea acces gratuit şi la ştrandul aflat în imediata apropiere“, au declarat organizatorii evenimentului.

Biletele pentru prima zi vor costa 40 de lei, iar pentru următoarele trei, câte 80 de lei, dacă sunt achiziţionate în avans, respectiv 100 de lei, dacă sunt cumpărate de la intrare. Abonamentele pe patru zile costă 199 de lei în avans, respectiv, 240 de lei la intrare.

1.030 de lei cel puţin trebuie să scoată din buzunar fanii care doresc să participe la toate cele patru festivaluri programate în următoarea lună în România

Cât ne costă

Cea mai ieftină – „ziua zero“ de la Peninsula (40 lei). Cele mai scumpe – B’estfest (la intrare) şi Rock the City – 150 lei. Abonamente – 270 lei, la B’estfest, 180 lei, la Artmania, 199 lei, la Peninsula

ALTERNATIVE LA VECINI

SZIGET Celebrul festival din Budapesta va avea loc între 12 şi 17 august, principalii participanţi fiind Snow Patrol, Lily Allen, Fatboy Slim, Prodigy, Manic Street Preachers, Offspring, Faith No More şi Placebo.

KALIAKRA În staţiunea bulgărească Kavar na vor cânta, între 1 şi 3 iulie, Scorpions, Dream Theater, Mötley Crüe, Anthrax.

EXIT În Novi Sad pot fi ascultaţi live, între 9 şi 12 iulie, Korn, Lily Allen, Manic Street Preachers, Moby, Prodigy sau Madness.

Sursa: Capital.ro

Backstreet Boys va concerta la Bucureşti

Formaţia americană va concerta, pe 28 noiembrie, la Sala Polivalentă din Capitală, se anunţă pe site-ul oficial al trupei.

Concertul face parte din turneul “This Is Us”, care promovează albumul cu acelaşi nume, care urmează să fie lansat.

Harta concertelor va mai cuprinde Lisabona, Madrid, Manchester, Glasgow, Londra, Munchen, Berlin, Dublin, Zagreb, Varşovia şi Helsinki.

Trupa Backstreet Boys, înfiinţată în 1993, a vândut peste 100 de milioane de albume, devenind una dintre cele mai populare formaţii pop ale tuturor timpurilor.

Componenţa iniţială a formaţiei era: Nick Carter, Howie Dorough, Brian Littrell, AJ McLean şi Kevin Richardson. În 2006, Richardson a decis să plece din trupă.

Printre cele mai cunoscute piese semnate Backstreet Boys se numără “Get down”, “Quit Playing Games (With My Heart)”, “As Long As You Love Me” şi “Everybody (Backstreet’s Back)”.

Sursa: EVZ.ro

Spania, a treia la Cupa Confederaţiilor

Reprezentativa Spaniei a învins, astăzi, cu scorul de 3-2, naţionala Africii de Sud, în finala mică a Cupei Confederaţiilor, informează AFP.

După cele două reprize de joc, cele două echipe erau la egalitate, scor 2-2.

Golurile echipei Spaniei au fost marcate de Daniel Guiza- min. 88 şi 89 şi Xabi Alonso- min.107. Pentru Africa de Sud, a înscris Katlego Mphela- min.73 şi 90+3.

Naţionala spaniolă, antrenată de Vicente Del Bosque, a evoluat în următoarea formulă: Casillas – Arbeloa, Albiol, Pique, Capdevila – Cazorla, Xabi Alonso, Busquets (Llorente ‘81), Riera – Villa (David Silva ‘57), Torres (Güiza ‘57).

Pentru Africa de Sud, selecţionată pregătită de Joel Santana, au intrat pe teren: Khune – Gaxa, Booth, Mokoena, Masilela – Pienaar (Mphela ‘64), Dikgacoi, Sibaya, Modise (Van Heerden ‘69) – Tshabalala (Mhlongo ‘84), Parker.

În semifinalele competiţiei, Spania fusese învinsă de SUA, cu scorul de 2-0.

Sursa: Mediafax

Michael Jackson înainte să moară: “Sunt terminat. Mai bine mor”

Michael Jackson / Foto: NorthfotoVrei să afli care este viaţa pe care a dus-o Michael Jackson în ultimii cinci ani? Jurnalistul britanic Ian Halperin va dezvălui lumii întregi detalii îngrozitoare despre Regele muzicii pop, deoarece şi-a petrecut peste cinci ani printre apropiaţii lui Michael Jackson şi ştie chinurile pe care a trebuit să le îndure starul în ultima perioadă.

În cartea sa “The Final Years Of Michael Jackson”, Ian Halperin scrie că, înainte cu câteva zile de moartea lui, Michael Jackson le-a spus apropiaţilor săi că îşi doreşte să moară, din cauză că “îşi pierduse vocea şi mişcările care l-au făcut celebru”.

“Nu funcţionează. Mai bine mor. Nu mai am la ce să mă întorc. Sunt terminat”, i-ar fi spus Micheal confidentului său când a observat că îşi pierduse vocea şi era incapabil să mai facă mişcarile care l-au făcut celebru.

Jurnalistul mai spune că  unul dintre cei mai apropiaţi confidenţi al lui Jackson i-a  spus, la două ore de la decesul artistului că “Michael era obosit să mai trăiască. De câţiva ani era o epavă, iar acum poate în sfârşit să se ducă într-un loc mai bun. Oamenii din jurul său l-au îndopat cu medicamente. Ar trebui traşi la răspundere”, a spus confidentul artistului.

Jurnalistul Ian Halperin este însă de părere că lăcomia este cea care l-a ucis pe Michael.

“Oricare ar fi rezultatele autopsiei, pe Michael Jackson l-a ucis lăcomia. Dacă o armată de bancheri, agenţi, doctori şi promoteri nu l-ar fi făcut să promită cele 50 de concerte  la O2 Arena din Londra, eu cred că el ar fi încă în viaţă astăzi”, scrie jurnalistul.

Ian Halperin susţine că Michael era intr-o stare grava,  iar pentru a-şi masca îmbătrânirea şi distrugerea acesta folosea peruci, haine colorate şi chiar măşti. 

“De exemplu, pentru a-şi masca îmbătrânirea, Jackson folosea o colecţie de peruci cu cu ajutorul carora işi ascundea părul alb. Era clar că nu putea să susţină niciun concert, să nu mai vorbim de 50. Pentru început, el nici nu mai putea să cânte. În anumite zile de-abia mai putea să vorbească. Nu mai putea să danseze. Se anunţa dezastru la Londra şi, conform declaraţiilor confidentului său, acesta avea impulsuri suicidale”, scrie jurnalistul.

Ian Halperin  va lansa cartea “Final Years Of Michael Jackson” săptămâna viitoare şi face numeroase dezvăluiri despre viaţa Regelui pop.

Sursa: Libertatea.ro

Al 25-lea caz de gripă porcină în România

Centrul Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile a mai depistat un caz de gripă nouă, cel de-al 25-lea caz de îmbolnăvire cu virusul gripal A/H1N1 descoperit pe teritoriul României, relateaza Agerpres.

Foto simbolEste vorba despre un tânăr de 35 de ani, originar din Bucureşti, care a sosit pe 23 iunie cu o cursă aeriană din Spania. 

Tânărul se află, în prezent, internat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’, sub tratament de specialitate. Evoluţia sa este favorabilă. 

Reţeaua de alertă a Centrului Naţional de Boli Transmisibile a început deja ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor bărbatului. Medicii se aşteaptă ca numărul acestora să fie redus.

Sursa: Libertatea.ro

Ea ne va reprezenta la Miss Univers

Bianca Elena Constantin / Foto: Catalin SchiporDupă 11 ani, România va avea posibilitatea să participe la finala internaţională Miss Univers 2009, din Bahamas. În weekendul trecut, Bianca Elena Constantin a fost desemnată să ne reprezinte la renumitul concurs de frumuseţe.

23 de românce frumoase s-au întrecut pentru titlul de Miss Univers România 2009 şi, implicit, pentru a avea şansa de a reprezenta ţara noastră la cel mai renumit concurs de frumuseţe din lume.

Bianca Elena Constantin va merge în această vară, în Bahamas, acolo unde, pe 23 august, se vor întâlni cele mai frumoase femei din lume.

Tânăra de 20 de ani are un corp de invidiat: dimensiuni 88/61/91 şi 1,74 m înălţime. Originară din Piatra Neamţ, Bianca e studentă în anul II, la Drept şi a studiat limba engleză intensiv, obţinând un atestat cu nota maximă.

Sursa: Libertatea.ro

Topul celor mai folosite minciuni :D

Te sun mâine. Mă gândesc la tine. Mărimea nu contează. Acestea sunt doar câteva din cele mai frecvente minciuni folosite în viaţa de zi cu zi.

Ziariştii spanioli de la ziarul 20minutos. au efectuat o listă cu cele mai folosite minciuni. Câte din ele le foloseşti adesea?

1.    Jur că nu voi spune nimănui
2.    Te sun mâine
3.    Lunea viitoare încep dieta
4.    Îl/o văd ca pe un/o prietenă
5.    Mâine îţi dau banii

6.    Nu te va durea

7.    Trebuie să plec deoarece e târziu
8.    Am ochi doar pentru tine
9.    Sunt într-o şedinţă, sună-mă în cinci minute
10.    Mă gândesc la tine

Sursa: Adevarul.es  :))

‘Hartuire’ la ambasada britanica din Teheran

Marea Britanie este “profund ingrijorata” de arestarea “personalului diplomatic care lucra din greu”, a adaugat Miliband cu ocazia reuniunii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), in Grecia, la Corfu. 

Potrivit agentiei iraniene de presa FARS, opt angajati locali de la ambasada Marii Britanii din Teheran au fost arestati pentru “rolul lor in revoltele” care au urmat realegerii contestate a presedintelui Mahmoud Ahmadinejad la scrutinul din 12 iunie. 

“Opt persoane au fost arestate pentru rolul lor considerabil in revoltele” care au afectat tara dupa anuntul rezultatelor alegerilor prezidentiale si care au provocat moartea a 20 de persoane, informeaza FARS, care nu citeaza nicio sursa. Potrivit unei surse apropiate ambasadei, aceste arestari au fost efectuate in cursul zilei de ieri.

Londra si Teheranul si-au expulzat la inceputul acestei saptamani cate doi diplomati, dupa ce autoritatile iraniene au acuzat Marea Britanie ca se implica in treburile lor interne si ca joaca un rol important in valul de proteste din tara, aminteste NewsIn.

La Londra, un purtator de cuvant al Ministerului de Externe a mentionat ca exista “unele informatii, uneori confuze, privind arestarea unor britanici sau a unor persoane care au legatura cu Marea Britanie”. 

Duminica trecuta, corespondentul in Iran al postului britanic de televiziune BBC, Jon Leyne, a primit ordin sa paraseasca tara in 24 de ore. El a fost acuzat, printre altele, ca a sustinut sutele de mii de manifestanti care protestau fata de realegerea lui Ahmadinejad. In plus, m inistrul informatiilor Gholamhossein Mohseni-Ejei a declarat recent pentru agentia de presa FARS ca sute de persoane cu pasapoarte britanice au “avut un rol in revolte”. 

Londra a negat insa orice implicare in incidentele de la Teheran. Anuntul arestarilor de la ambasada britanica a venit dupa decizia celor doi candidati reformatori la alegeri prezidentiale, Mir Hossein Moussavi si Mehdi Karoubi, de a refuza legitimitatea comisiei propuse de regimul de la Teheran pentru a examina rezultatele scrutinului din 12 iunie. 

In plus, ghidul suprem iranian, Ali Khamenei, a criticat “remarcele idioate” ale liderilor occidentali privind incidentele postelectorale din Iran, potrivit postului public de televiziune.

Sursa: 9am.ro

Politia Capitalei, online pe Mess

Proiectul se afla, deocamdata, in faza de experiment si va functiona doar cateva ore pe zi, informeaza NewsIn.

Christian Ciocan a precizat ca, prin acest proiect, Politia Capitalei va raspunde in timp real intrebarilor adresate de bucuresteni in legatura cu actele necesare pentru eliberarea cazierului, a permisului portarma sau adrese ale sectiilor de politie.

Sistemul va functiona prin Yahoo! Messenger, iar id-ul Politiei Capitalei va fi “dgpmb01″. 

Dupa ce proiectul va trece de perioada experimentala, Politia Capitalei va angaja personal care sa raspunda in permanenta la intrebarile cetatenilor.

Sursa: 9am.ro

Familia lui Jackson se pregătea să-l interneze într-o clinică de reabilitare

Familia lui Michael Jackson era îngrijorată de dependenţa acestuia de calmante şi se pregătea să-l interneze într-o clinică de reabilitare, cu numai două săptămâni înainte de moartea starului american, informează Daily Mail.

Planul familiei – care includea şi psihiatri care să certifice în faţa tribunalului necesitatea ca acesta să fie internat forţat – a fost abandonat din cauza rezistenţei lui Michael Jackson şi a presiunii de a respecta angajamentele impuse de concertele planificate.

Potrivit unor informaţii recente, sănătatea lui Michael Jackson ar fi cedat în urmă cu şase ani, din cauza unei supradoze de morfină, luate de star pentru a elimina stresul acumulat în perioada în care a fost judecat pentru acuzaţiile de molestare a unor minori. Familia acestuia nu a făcut public incidentul până acum.

Îngrijorată de starea de sănătate a lui Michael Jackson, familia acestuia l-a consultat pe specialistul în toxicologie Howard Samuels, supranumit şi “Doctor Hollywood”, pentru a încerca “să-l salveze pe Michael de sine însuşi”, în contextul în care starul a refuzat internarea în clinica de reabilitare.

Familia a discutat cu specialistul toate opţiunile şi a fost de acord ca Jackson să rămână sub supraveghere medicală la domiciul “asistat discret”, urmând ca doctorul să rămână alături de el pe durata concertelor de la Londra.

Potrivit declaraţiilor medicului, Michael urma să înceapă cura de dezintoxicare începând din acest weekend, starea sa de dependenţă fiind prea gravă pentru a se opri brusc administrarea calmantelor.

După tragica moarte a lui Michael Jackson, Rwaramb – dădaca acestuia, “mama” celor trei copii ai săi – a dezvăluit că obişnuia să-l ajute pe cântăreţ să elimine, prin spălături stomacale, cocteilurile de medicamente înghiţite.

Ea a creionat o imagine cenuşie a ultimilor ani din viaţa starului, în care acesta a dus un trai “nomad”, mutându-se dintr-o ţară într-alta şi din hotel în hotel, înainte de a începe să fie preocupat de învăţăturile unei secte extremiste. Rwaramb a lucrat pentru Michael Jackson maimult de un deceniu, dar a fost concediată în decembrie anul trecut.

Michael Jackson a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac, lăsând în urmă o carieră fabuloasă, marcată, însă, şi de scandaluri şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă excentric.

Sursa: Mediafax.ro

“Iepurasul” Kendra Wilkinson s-a căsătorit

Kendra Wilkinson nu a avut nevoie de foarte mult timp după ce a părăsit conacul “tăticului” Playboy, Hugh Hefner ca să se aşeze la casa ei.



Iepuraşul s-a căsătorit în acest weekend cu iubit ei, Hank Baskett şi se simte cea mai fericită soţie din lume. Potrivit People, ceremonia a fost exact aşa cum şi-a dorit Kendra . Ea a purtat o rochie albă „împodobită” cu bijuterii în valoare de 10.000 de dolari, iar mirele, jucător de fotbal american a fost de asemenea îmbrăcat în alb. De la ceremonie nu a lipsit nici cel care a “crescut-o”, Hugh Hefner. 

Kendra Wilkinson se poate considera fără doar şi poate cel mai norocos „Iepuraş”. Pe lângă un soţ care o iubeşte, Kendra va deveni mămică la sfârşitul anului.

Sursa: Libertatea.ro

Michael a vrut să fie conservat în poliuretan

Deşi familia lui Michael a declarat că vrea ca ceremonia funerară să fie una restrânsă, cei care vor să-l conducă pe Rege pe ultimul drum sunt într-un număr impresionant.  Până acum însă, nu au fost făcute publice data şi locul fuFoto arhiva Northfotonerariilor, iar motivul se pare că este dorinţa megastarului de a fi conservat în poliuretan.

Potrivit Daily Mail, Michael şi-a exprimat dorinţa de a fi îmbrăcat în poliuretan, la fel ca maimuţa lui Bubble. Ipoteza a fost lansată de un medic german, care susţine că regele muzicii pop ar urma să fie îmbrăcat în poliuretan în poziţia de moonwalking, paşi de dans pe care starul i-a inventat.

Se pare că megastarul urma să dedice un moment artistic lui Bubble, în timpul concertelor de la Arena O2.

Printre celebrităţile care vor participa la funeraliile lui Michael Jackson se numără, Paul McCartney, cu care megastarul a colaborat şi actriţa Elisabeth Taylor, prietenă apropiată a regelui muzicii pop.

Sursa: Libertatea.ro

Farrah Fawcett va fi înmormântată, marţi, la Los Angeles

Ryan O'Neal, partenerul actriţei mai bine de 29 de ani, la ieșirea din spital după aflarea groaznicei vești / Foto: NorthfotoFarrah Fawcett / Foto: NorthfotoCeremonia funerară pentru actriţa Farrah Fawcett va avea loc la Catedrala catolică din Los Angeles, marţi, 30 iunie.

Actriţa din filmul “Îngerii lui Charile” a murit joi , într-un spital din Los Angeles după trei ani de luptă împotriva cancerului la colon. Ea va fi marţi, condusă pe ultimul drum de familie şi prieteni.

Farrah Fawcett a devenit celebră după ce a pozat în costum de baie pentru un afiş, în 1970. Aceasta a fost remarcată de regretatul producător Aaron Spelling care a distribuit-o ulterior în serialul de televiziune “Îngerii lui Charlie”, rol care a transformat-o într-o adevărată stea la Hollywood. De-a lungul carierei sale a fost nominalizată la premiile Emmy pentru rolul din filmele “The Burning Bed”, “Small Sacrifices” şi cel din serialul “The Guardian”.

Sursa: Libertatea.ro