Te-ai gândit că poți să te faci alpinist utilitar? Dacă tot îți place să te cațeri pe pereți…
Săptămâna aceasta am intrat, oficial, în campanie electorală pentru europarlamentare. În ceea ce priveşte cele prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu pare că şi-a pus la punct o strategie care să-l ajute să crească din nou în sondaje. În ultimele zile, şeful statului a fost foarte prezent în spaţiul public şi surprinzător în declaraţii.

Asfaltator bogat, asfaltator sărac
Dar, până să ajungem la zicerile prezidenţiale, să ne oprim puţin la o informaţie lansată de ziaristul Adrian Ursu în emisiunea sa “Ora de foc”, difuzată de Realitatea TV luni 4 mai. Dl Ursu a afirmat că marile firme străine angajate pentru construirea de drumuri în România au raportat că nu au niciun profit, deşi sunt informaţii că au avut grijă să-şi scoată din ţară câştigurile pe diferite căi. Companiile cu pricina păgubesc astfel statul român, către care nu plătesc impozitul pe profit, atâta vreme cât, oficial, profitul nu există. Paradoxal, zicea dl Ursu, asfaltatorii români au declarat câştiguri enorme, de aproape 40%. Că statul roman a plecat din start pe post de păcălici în relaţia cu “drumarii” străini, se ştie. Din nenorocire, cei care au semnat contractele absolut păguboase, sunt bine-mersi şi nu-i deranjează nimeni nici măcar cu o întrebare, daramite cu vreo urmărire penală. Că asfaltatorii români prosperă, iarăşi se ştie. Ani de zile, Capitala (şi nu numai) a fost blocată de operaţiunile de schimbare a bordurilor şi de ampla campanie de asfaltare. Adriean Videanu, primarul de atunci al Bucureştiului, promitea că traficul va reveni la normal în 2009, când lucrările se vor fi terminat. Marea asfaltare s-a încheiat, dar pe unele artere ale capitalei au reapărut maşinăriile care decopertează stratul de bitum abia turnat. Ne pregătim de o nouă asfaltare, fiindcă utilajele alea trebuie să aducă bani. De aici şi prosperitatea anunţată de fericiţii asfaltatori români.
Griji de preşedinte
Marţi a apărut Traian Băsescu. La TVR1. Miercuri a ieşit din nou în public, de data asta printr-o prestaţie „live” la postul de radio România Actualităţi. Preşedintele este neliniştit. Angoasa lui este evidentă. El ştie că a pierdut mult din viteză şi încearcă se refacă distanţa faţă de urmăritori. În plin scandal profesori-Guvern, dl Băsescu a declarat că a greşit atunci când a promulgat legea majorării salariilor din învăţământ. O greşeală rămâne o greşeală. La nivelul unui şef de stat, recunoaşterea unei erori nu înseamnă automat şi trecerea ei cu vederea. Şi s-ar putea ca până la alegeri mass-media să ia la rând gafele ştiute şi neştiute ale domnului preşedinte şi să le contabilizeze costurile. Oricât de puternic ar fi Traian Băsescu, el nu poate să rămână nepăsător la cifrele sondajelor de opinie. Şi poate că valoarea lor nu are prea mare importanţă. Dar trendul este descrescător şi aici şeful statului are o problemă. Obişnuit să fie campion absolut şi câştigător în toate meciurile disputate, Traian Băsescu simte că victoriile viitoare nu mai sunt deloc sigure.
“Domnu’ doctor” Felix pune diagnosticul
A mai venit şi Dan Voiculescu să pună paie pe foc. Prezent miercuri 6 mai la „Ştirea zilei”, “mogulul” Antenelor l-a făcut praf pe Traian Băsescu. “Acest personaj nu a înţeles şi nu va înţelege niciodată ce înseamnă să fii preşedinte de stat. El a fost căpitan de vapor. L-au bătut vântul şi ploaia, până ajungea într-un port. Acolo, în port, făcea tot ce poate face un marinar. Apoi se urca iar pe vapor şi se îndrepta spre casă: alte trei luni de frustrări. Un asemenea om nu acceptă să piardă. Şi atunci se retrage, pentru că nu poate suporta o înfrângere.” Aşadar, şi Dan Voiculescu este adeptul ideii că Traian Băsescu nu va mai candida pentru un nou mandat la Cotroceni, dacă va constata că există riscul să piardă alegerile din toamnă. “Mogulul” şi-a continuat “studiul de caz”. “Dacă Băsescu a greşit, ori n-a greşit, sau de câte ori a greşit, nici nu mai are importanţă. Importante sunt urmările greşelilor lui. Părerea mea este că preşedintele, efectiv, nu se pricepe. Şi vrea să-şi acopere nepriceperea prin «şcoala vieţii». (…) În momentul când e contrazis, devine violent.” În opinia lui Dan Voiculescu, Traian Băsescu este vinovat pentru starea de izolare în care se află România acum.
“Ciao, Darwin!” Fan Club
În exclamaţiile ipocrite ale celuilalt invitat din platou, Dan Voiculescu a spus că omul cel mai potrivit pentru postul de la Cotroceni este Mircea Geoană. “Mircea Geoană a fost obligat, ca diplomat, să zâmbească şi să «înghită broaşte». Dl Băsescu nu ar putea să «înghită broaşte». Nici dl Antonescu, nici dl Duda n-ar putea să «înghită broaşte».” Pesemne că Dan Voiculescu este un fan înrăit al lui Dan Negru şi a urmărit cu mare interes emisiunile de tip “Ciao, Darwin!”, în care concurenţii (legaţi la ochi) erau obligaţi, între altele, să pipăie fel de fel de mizerii, de la viermi până la tot soiul de mortăciuni. Capacitatea lui Geoană de a «înghiţi broaşte» l-ar fi ajutat să câştige fluierând probele “dure” ale lui Dan Negru. Mă rog… Dacă asta ar fi condiţia pentru ca Băsescu să câştige admiraţia lui Voiculescu, n-ar fi un capăt de ţară. “Dragă Stolo” a văzut multe la viaţa lui şi e capabil de gesturi surprinzătoare. Deocamdată am aflat “marea noutate” că Felix îl sprijină pe Geoană. Deci, Mircea Geoană va deveni primadonă la Antene şi-l vom vedea pe sticlă la orice oră din zi şi din noapte. Şi asta, doar pentru că a înghiţit zâmbind nişte broaşte, vii, bănuiesc.
Sursa www.gardianu.ro

“Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit în Emiratele Arabe Unite cu cu şefii Autorităţilor pentru Turism din emiratele Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah, cu adjunctul ministrului comerţului exterior, Abdalla Saleh, precum şi cu oameni de afaceri, potenţiali investitori în industria turismului din România”, se arată în comunicat.
La întâlnirile cu oficialii din emirate au fost discutate proiecte de investiţii care ar putea fi realizate în România, cu participarea oamenilor de afaceri din statul arab şi zona adiacentă.
“La întâlnirea pe care am avut-o cu oameni de afaceri emiratezi, aceştia s-au arătat extrem de interesaţi de investiţii în turismul balnear în jurul Bucureştiului, precum şi în turismul de litoral. Un grup de potenţiali investitori din zona Golfului Persic va vizita în acest sens România, la începutul lunii iunie”, a declarat în comunicat Elena Udrea.
Ea a adăugat că a avut o întrevedere şi cu reprezentanţi ai companiei aeriene Emirates, care vor examina posibilitatea de a introduce curse regulate către Bucureşti.
Udrea participă la târgul internaţional de turism Arabian Travel Market din Dubai.
SURSA: Mediafax
Dupa ce a modificat rugaciunea Tatal Nostru, Gregorian Bivolaru lanseaza la Herculane si o noua “religie”. Plictisit în exilul sau prelungit de compania celor câtorva sticle de vin rosu pe zi si a adeptelor livrate din ashramurile patriei, Gregorian Bivolaru s-a gandit ca ar fi bine sa ridice nivelul spiritual al MISA. Asa ca, la Simpozionul de yoga de la Herculane, gurul cel fugit a trimis un mesaj “mesianic” pentru sufletele supusilor sai. Este vorba despre o discutie dintre el si Nicu Catrina, presedinte MISA, unul dintre locotenentii, care se refera la “Constituirea anul acesta în Romania a unei comunitati charismatice ce este inspirata de Dumnezeu Tatal si care se va baza pe experienta launtrica, directa a fiecaruia. Aceasta comunitate va fi alcatuita în exclusivitate din fiintele umane care simt în sufletul lor o profunda si reala chemare a lui Dumnezeu. Respectiva comunitate se va numi: CU DUMNEZEU, PRIN DUMNEZEU, PENTRU DUMNEZEU, ÎNTRU DUMNEZEU”.

Bivolaru se joaca de-a Mesia
Nu este prima încercare a lui Bivolaru de a se erija în Mesia. A mai facut-o, fapt pe care l-am consemnat la timpul respectiv. De altfel, cea mai buna explicatie a dat-o parintele-profesor Alexandru Stan atunci cand seful MISA a modificat textul scripturistic din rugaciunea Tatal Nostru. Stan a spus ca Bivolaru este asimilatorul si nici pe departe Mantuitorul. Dupa cum scriam, nu cu multa vreme în urma, fara a încerca sa concurez neaparat exprimarea plina de intelesuri a parintelui, Bivolaru este cel care „inghite“ sufletele adeptilor MISA, si nicidecum cel care îi încarca pe adeptii sai cu „energie vie“.
Gregorian Bivolaru este „preotul”
Sorana Cornea, o cunoscatoare a sectei, sustine ca, la prima vedere, s-ar parea ca acest demers al MISA este unul salutar, îndemnându-i pe oameni sa se apropie de Dumnezeu, de valorile crestine. „Însa, la o analiza mai atenta a doctrinei MISA – afirma interlocutoarea noastra – se poate observa ca actiunea nu face decât sa îi confere lui Gregorian Bivolaru si mai multa autoritate si influenta asupra discipolilor sai. Pentru cursantul MISA, fidel gurului, «scolii» si «misiunii», Gregorian Bivolaru este reprezentantul lui Dumnezeu pe Pamânt, aflat în permanenta comuniune cu Divinitatea, si «înfaptuitorul» Vointei Divine, o fiinta Iluminata si Eliberata, al carei caracter si ale carei fapte nu pot fi puse sub semnul îndoielii, pentru ca, nu-i asa?, trimisul lui Dumnezeu nu poate gresi sub nici o forma. In plus, nu este pentru prima data când, în cadrul MISA, se organizeaza astfel de activitati. Cursantii au fost si în alte rânduri îndemnati sa se raporteze la «maestru» ca la o fiinta divin inspirata, o fiinta care îi poate binecuvânta (stiati ca Gregorian Bivolaru este învestit, de catre cursanti, cu titulatura de preot, putându-i «boteza» pe acestia?) si care le poate oferi «gratia» sa, ajutându-i astfel sa progreseze pe calea spirituala aleasa. Si, de ce nu, sa traiasca «stari de orgasm cosmic» prin… «fuziunea amoroasa cu Dumnezeu» («extraordinara» experienta avuta de o cursanta MISA a fost prezentata pe site-ul oficial al MISA ca si «cadoul spiritual oferit de Grieg cu ocazia zilei de 8 martie»). Prin urmare, denumirea CU DUMNEZEU, PRIN DUMNEZEU, PENTRU DUMNEZEU, ÎNTRU DUMNEZEU poate însemna, de fapt, CU BIVOLARU, PRIN BIVOLARU, PENTRU BIVOLARU, ÎNTRU BIVOLARU, cu atât mai mult, cu cât cei care, desi «integrati» în MISA în speranta de a face yoga si de a-L gasi, realmente, pe Dumnezeu, nu accepta aceasta substituire sunt marginalizati si priviti ca niste ciudati, «demoniaci» care au curajul sa conteste valoarea «Eliberatului». Asadar, MISA se foloseste, din nou, de concepte religioase pentru a-si justifica setea de putere, de control, de manipulare. Cu cât initiativa este mai «charismatica», mai «launtrica», cu atât cresc si sansele lui Bivolaru de a-si consolida pozitia de lider absolut al MISA si de a continua «spalarea de creiere»”.
Sex cu Dumnezeu
“Iti marturisesc – ii scria gurului cursanta MISA – ca starile extatice, spirituale pe care am inceput sa le traiesc atunci când ma unesc fiind plina de iubire erotica si aspiratie cu DUMNEZEU TATAL, ma excita extraordinar de mult, intr-un mod foarte placut, si ma fac sa traiesc niste stari de orgasm pe care eu sunt tentata sa le consider a fi niste orgasme cosmice si absolute. In aceste stari de comuniune amoroasa cu DUMNEZEU TATAL (pe care eu consider ca El m-a inspirat sa indraznesc sa le am), iti marturisesc ca atât in timpul lor, cât si dupa aceea, m-am simtit pe deplin acceptata de El (DUMNEZEU) si pe deplin iubita, asa cum nici o fiinta umana nu ar putea sa ma iubeasca. In cursul acelei experiente, am fost incântata si uluita când am inceput sa-L simt pe DUMNEZEU intrând in mine in ipostaza grandioasa de iubit divin. Atunci când ma uneam intr-un mod amoros, intim, extatic cu DUMNEZEU TATAL, simteam foarte multa energie diafana, paradisiaca, ce se sublima spontan in SAHASRARA. La un moment dat, m-am resorbit toata in acest centru esential de forta (SAHASRARA), in timp ce continuam fuziunea amoroasa cu DUMNEZEU TATAL.”
CU DUMNEZEU, PRIN DUMNEZEU, PENTRU DUMNEZEU, INTRU DUMNEZEU inseamna in limbajul sectei, dupa cum arata si Sorana Cornea: CU BIVOLARU, PRIN BIVOLARU, PENTRU BIVOLARU, ÎNTRU BIVOLARU.
Sursa www.gardianul.ro
A doua jumatate a lui 2009 va aduce, conform zvonurilor existente, notebook-uri cu Windows 7 si care suporta tehnologia necesara pentru comenzi digitale direct pe ecran.
Wistron si Quanta planuiesc sa lanseze notebook-uri cu touch screen infrarosu, in timp ce Asus si Acer sunt angajate si ele in aceasta provocare.

Ecranul pe care va fi folosita tehnologia va fi inclus in notebook-uri de cel putin 15 inch. Cel mai probabil, cele care sunt bazate pe tehnologie optica vor fi mai ieftine decat touch panel pe ecran LCD, acestea fiind insa mult mai sensibile.
Sursa www.hit.ro


In mod normal, esti convinsa ca daca te-ar insela prietenul tau, ai simti imediat. Si totusi, de multe ori, se intampla sa observe toata lumea, mai putin tu. Iata cateva semen clare ca ceva nu este in regula cu el…
• Este exagerat de politicos si atent cu tine, insa ii sare tandara din senin si se terezeste urland apparent fara motiv.
• Evita situatiile de apropiere cu tine, invocand tot felul de probleme si stresuri.
• Evita sa mergeti intr-un anumit loc, unde altadata mergea cu placere.
• Isi ia mobilul cu el si cand merge la toaleta.
• E refractar la orice plan comun – de exemplu, atunci cand vrei sa vorbesti cu el despre ce veti de Valentine’s Day!
• Vine tot mai des cu pretexte (plauzibile) pentru intarzieri si amnari de intalniri.
• Incep sa-l deranjeze lucruri la tine care nu-l deranjau inainte.
• Cand sunteti impreuna, isi da telefonul pe silent si il controleaza toata vremea sau il inchide.
Fotomodelul Naomi Campbell, iubita miliardarului rus Vladislav Doronin, s-ar putea să se urce pe scenă la Eurovision.
În nici un caz pentru a cânta şi nici pentru a defila aşa cum e obişnuită la prezentările de modă, ci pentru a prezenta concursul e muzică. Potrivit publicaţiei Zhizn, Naomi ar fi s-a bucurat când a primit propunerea de a fi gazda Eurovisionului, dar nu a dat deocamdată un răspuns.Totuşi, organizatorii sunt încântaţi şi încrezători că Naomi va accepta să prezinte competiţia.

Totuşi, organizatorii sunt încântaţi şi încrezători că Naomi va accepta să prezinte compet.
Sursa www.libertatea.ro
O ursoaică din judeţul Mureş a atacat, joi noaptea, o fermă de porci de lângă oraşul Târgu Mureş şi a omorât două scroafe.
Autorităţile cred că e vorba de acelaşi animal care, în urmă cu doar câteva zile, a pătruns în Grădina Zoologică din Târgu Mureş, unde a rupt cuştile şi a ucis doi mistreţi, pe unul devorându- l pe loc. Fermierul spune că a văzut, în miez de noapte, ursoaica, dar că nu a avut ce face, pentru că şi-ar fi pus viaţa în pericol.
Sursa www.Libertatea.ro
Greţurile matinale experimentate de viitoarele mămici sunt semne că bebeluşul poate avea un IQ ridicat.
Patru din cinci femei experimentează pe timpul sarcinii greţurile matinale. Acestea sunt semne că hormonii din organism apără fătul şi placenta. În trecut specialiştii au considerat o strânsă legătură între greţuri şi o sarcină sănătoasă.
În prezent cercetătorii de la Spitalul de copii bolnavi din Toronto au descoperit că aceste mici neplăceri de pe parcursul sarcinii sunt semne ale dezvoltării creierului bebeluşului.
Pentru a ajunge la această concluzie, aceştia au făcut făcut teste pentru a determina IQ-ul unor copii. Cei ale căror mame au avut greţuri matinale au avut şi un IQ mai mare.
Sursa www.Libertatea.ro
Câştigătoare premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă, Kate Winslet, a dat în judecată publicaţia britanică Daily Mail, pentru un articol care sugerează că ar fi minţit cu privire la regimul său de slăbit.
“Ar trebui ca Kate Winslet să câştige un Oscar pentru cea mai enervantă actriţă?, aşa suna titlul articolului incriminat, care comentează un citat dintr-un interviu pe care Kate Winslet l-a acordat revistei Elle, în care aceasta mărturisea că nu se duce la gimnastică pentru că nu are timp, dar că face acasă exerciţii.
Actriţa se declară “ofensată şi foarte tulburată” de materialul apărut în publicaţia Daily Mail, susţinând că îi afectează negativ atât reputaţia profesională, cât şi pe cea personală. Kate cere daune în valoare de 169.000 de euro.\
Sursa www.Libertatea.ro
Simona Halep (17 ani), jucătoarea de tenis cu pieptul cel mai proeminent din circuitul mondial, explică de ce îşi va micşora bustul.
Campioana junioarelor la Roland Garros, Simona Halep, va suporta în acest an o intervenţie chirurgicală de reducere a sânilor. Operaţia de mamoreducţie a devenit o necesitate, în condiţiile în care pieptul ei cântăreşte kilograme bune, punându-i în pericol cariera de jucătoare profesionistă. Cu riscul de a nu mai fi dezbrăcată din priviri de către publicul masculin, “Pisica de mare” renunţă la dimensiunile “bijuteriilor” sale în favoarea tenisului. Altfel, pe lângă durerile la spate deja existente, ar fi riscat enorm: iritaţii ale pielii, deformări ale oaselor sau probleme respiratorii.
Libertatea: Trofeu la Roland Garros junioare şi o ascensiune remarcabilă. Cât te maturizează ultimele rezultate?
Simona Halep: E o experienţă bună, dar e nevoie de mult mai mult pentru a face faţă tenisului la nivel înalt. Pentru perioada următoare, mi-am propus să cresc uşor-uşor. Nu vreau să mă trezesc deodată sus, fără experienţă. Până la sfârşitul anului, încerc să urc între primele 200 din lume.
În privinţa aspectului fizic, lumea tenisului te compară deja cu Anna Kournikova…
Mi se pare ciudat. Frumoasă fata aceea! Nu ştiu dacă semăn cu ea, dar e o chestie interesantă. M-a binedispus când am auzit, m-a făcut să zâmbesc. Mă simt bine (n.r. – râde). Dar, în meci, asta nu contează absolut deloc.
Te deranjează că interesul pentru sânii tăi e mai mare decât cel vizavi de jocul pe care îl practici?
Nu, n-are de ce. E o chestie frumoasă. Toţi prietenii cu care vorbesc îmi spun că trebuie să fiu bucuroasă.
În ce măsură constituie un impediment pe teren?
Mă incomodează, da. E un pic dificil. E o greutate în plus. Cel mai deranjant e când servesc şi când trebuie să plec de pe loc spre minge – la viteza de reacţie. Pieptul o fi frumos, e mare de la mama natură, dar îmi omoară spatele. Eu nu vreau asta, vreau să pot juca tenis. De aceea, îmi voi micşora sânii anul acesta, dar nu ştiu exact când. Am zis s-o fac de anul trecut, din octombrie, dar mi-a fost teamă şi am amânat.
Te descurci cu procurarea echipamentului de joc?
Nu! (n.r. – râde). Aici, aţi pus întrebarea capcană. Nu prea îmi găsesc. De aceea am doar câteva tricouri în care joc. Nu cred că mai sunt alte fete în circuit care să aibă problema asta.
Se aud zgomote puternice uneori, când loveşti mingea. La acest capitol, concurezi cu Şarapova?
Nu, nu cred că am puterea să ţip în halul ăla. Dar am început să mai urlu când dau în minge şi e mult mai bine. Mă eliberez nervos, îmi dă energie.
O altă jucătoare de top, Jelena Jankovici, şi-a schimbat de curând lenjeria intimă pe teren, în văzul spectatorilor.Ai proceda şi tu aşa, la nevoie?
Da? Nu ştiam! Nu, n-aş face aşa ceva. Niciodată! De asta există posibilitatea de a ieşi la toaletă în timpul meciului.
Ce faci după un meci de tenis?
Mă mai duc la filme, îmi plac comediile. Ascult muzică, de toate genurile.
Pentru prietenul tău îţi faci timp?
Nu, n-am prieten…
Cel mai mare piept din lume: 170 de centimetri!
Celebra Carte a Recordurilor a primit-o, de ieri, în paginile sale, pe americanca Norma Stitz, o femeie de culoare, în vârstă de 50 de ani, care e noua deţinătoare a titlului “Femeia cu cei mai mari sâni naturali din lume”. Norma are o circumferinţă a bustului de nu mai puţin de 170 de centimetri şi spune că, de-a lungul vieţii, perechea de “balcoane” i-a adus numai avantaje, mai ales în ceea ce priveşte viaţa amoroasă
Sursa www.Libertatea.ro
Campionul mondial la amatori a pierdut cinci kg în timpul concursului.
Ştefan Pârlog (25 de ani) din Oreavu, Râmnicu Sărat, a reuşit zilele trecute, în Grecia, performanţa vieţii. Aproape necunoscut, buzoianul a reuşit să ocupe prima poziţie la Campionatul Mondial de Şah rezervat amatorilor.
Ştefan, fiul mai mare al preotului Pârlog din Oreavu, mărturiseşte că primul profesor i-a fost chiar tatăl său, care i-a inspirat pasiunea pentru sportul minţii: “L-am avut pe tatăl meu ca adversar, încă de la şase ani. În scurt timp profesorul meu n-a mai făcut faţă şi m-a îndemnat să-mi caut adversari mai puternici”, povesteşte proaspătul campion.
S-a perfecţionat cu tarabagiii
Fără un club de şah în localitate, Ştefan a fost nevoit să-şi găsească adversari în cele mai neobişnuite locuri: “Am jucat şi cu câţiva vecini de-ai mei mai în vârstă, dar şi cu tarabagiii din piaţă, până când n-am mai avut adversari care să-mi facă faţă. Îmi aduc aminte de un episod comic cu unul din vecini care, concentrat asupra jocului, a uitat să-şi mulgă vaca”.
Ştefan Pârlog spune, mai în glumă, mai în serios, că recomandă şahul drept cură de slăbire: “Am fost foarte stresat. A fost o luptă cu nervii. Am vomitat şi am slăbit cinci kilograme în timpul campionatului. În glumă vorbind, le recomand doamnelor să slăbească prin şah”
Dacă noi ne putem lăuda cu imnul turistic „Romania, the land of choice”, croaţii au început şi ei o campanie de promovare a oraşului Pula .
Aceştia îşi promovează la modul cel mai serios şi totodată haios, oraşul Pula, care este în Croaţia o renumită staţiune heliomarină şi un important centru turistic.
Mai multe persoane prezintă în materialul video câteva dintre atracţiile localităţii croate, fiecare cum se pricepe mai bine pentru a te convinge să le vizitezi oraşul.
Cea mai mare omletă din Europa şi cea mai mare franzelă din ţară au fost doar câteva preparate pe care bucureştenii le-au degustat, ieri, gratis în Parcul Izvor în cadrul Concursului internaţional de gătit în aer liber.
La omleta-gigant au muncit 100 de bucătari care au amestecat 30.000 de ouă cu 15 kg de sare, 1.500 kg de cartofi, 200 kg de costiţă, 200 kg de caşcaval şi 150 kg ceapă uscată. În acest fel, bucătarii speră ca omleta lor să intre în Cartea Recordurilor. Competiţia dintre bucătarii amatori continuă şi astăzi cu proba de gătit la grătar şi ceaun. Toate preparatele vor fi distribuite gratis celor prezenţi.
Sursa www.Libertatea.ro